Zăpadă în Sarmizegetusa Regia

 

Iarna nu dă semne că va părăsi curând capitala regatului dac.  Cu toate că imaginea Sarmizegetusei Regia sub zăpadă este una feerică, accesul turiștilor în sit, se face destul de greu.  Zăpada care a acoperit situl arheologic,  continuă să pună probleme turiștilor care doresc să viziteze Sarmizegetusa Regia. Le recomandăm celor care plănuiesc să viziteze situl în zilele următoare să circule prudent, doar cu autoturisme care au tracțiune integrală și lanțuri antiderapante. Pe ultimul tronson de drum, porțiunea Valea Albă, se circulă extrem de dificil. Există de asemenea pericol de avalanșe. Zona pietonală este parțial utilizabilă, stratul de zăpadă atinge 70cm. Angajații administrației au reușit cu ajutorul frezei de zăpadă să facă mici cărări în interiorul sitului arheologic. Sarmizegetusa Regia oferă un adevărat spectacol pe timpul iernii, dar din nefericire zăpada face ca accesul în sit să fie și mai complicat.

ATENȚIE! Situl arheologic Sarmizegetusa Regia va fi închis!

Serviciul Public de Administrare a Monumentelor, vă comunică faptul că în perioada 12 martie – 22 martie, situl arheologic va fi închis publicului, de asemenea va fi închisă și expoziția „Inima Aurului Dacic”. Vă aducem la cunoștință că există posibilitatea prelungirii perioadei de închidere a sitului. 

Măsura a fost luată ca urmare a deciziilor luate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19.

Desfășurarea activității cu publicul în cadrul Serviciului de Administrare a Monumentelor Istorice Deva, se poate face folosind datele de contact ale instituției: 

Telefon: 0245 211350 (int.164) / 0731380110 

E-mail: cjsarmi@yahoo.ro