16 noiembrie – Ziua patrimoniului mondial UNESCO în România

Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei au fost incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1999, când erau sub coordonarea ştiinţifică a profesorului Ioan Glodariu.

Data de astăzi este, astfel, un bun moment pentru a prezenta unul dintre rarele interviuri acordate de profesorul clujean. Istoria condensată a vestigiilor dacice din zona Sarmizegetusei Regia este însoţită de exprimarea temerilor cu privire la soarta monumentelor care, în pofida a nenumărate promisiuni şi bune intenţii, aşteaptă încă demersurile concrete de protejare.

Pentru a sublinia mesajul central al interviului, redăm şi aici un pasaj scris de Ioan Glodariu acum câteva decenii: „vizitând cetăţile şi aşezările dacice de acolo, să aducem prinosul nostru de recunoştinţă celor care le-au creat şi să încercăm păstrarea lor cu sfinţenie ca să încânte şi ochii celor ce vor veni după noi”.